Beijingul-de-dupa-blocuri
Publicat în Articolele lui Andrei Craciun pe august 10, 2008 de către profucraciunUnde se termina comunismul?
Publicat în Articolele lui Andrei Craciun pe august 9, 2008 de către profucraciun
|
||||
|
Uitaţi-vă la China: comunismul lor nu seamănă cu ce ştim noi, cu ce vor învăţa generaţiile care stau să vină din manualele opţionale pe care deja ne certăm. Comunismul lor a făcut posibile hologramele-minune pe care le-aţi văzut la televizor. Dar şi Tibetul. Funcţionari de partid şi de stat muncesc la programele obsedante care închid bloguri şi site-uri unde oamenii scriu liber. Deşi cine e acum în Beijing şi scrie liber nu poate nega un fapt elementar: niciodată nu s-a trăit mai bine în ţara care a inventat hârtia şi praful de puşcă. Care fabrică acum viitorul cu forţă de muncă ieftină, la mare căutare în economia de piaţă.
Dar ce mai e de înţeles într-o lume în care America îşi torturează captivii islamici, fast-foodurile ne servesc cu bună ştiinţă cancer şi cartofi prăjiţi, şi noi stăm la coadă, ne luăm tava, înghiţim şi aştepăm cu telecomanda în mână un happy-end regizat? Tancurile ruseşti merg mai departe. Şi în Beijing, Olimpiada continuă. Se consumă multă „fericire delicioasă“, cum spun ei la „Coca-Cola“. E cald, prea cald, şi un răcoritor face minuni. Pacea, pacea însă nu se vede nicăieri. Şi Soljeniţân a murit dezamăgit şi de ce a ajuns Vestul, care când era el tânăr şi prizonier însemna libertate. A murit şi ne-a lăsat singuri într-o lume din care nu se mai înţelege nimic. Chiar dacă fericirea e peste tot de vânzare.



